Corpul energetic si Chakrele
Potrivit conceptiei yoghine omul dispune si de un corp energetic. Acesta este alcatuit din centri de capatare a energiei subtile cosmice si un sistem de canale prin care aceasta circula, numite nadisuri. Tehnicile yoghine sunt gandite astfel incat sa favorizeze captarea acestei energii si circulatia ei libera prin fiinta umana.
Desi exista un numar mare de centri energetici sau chakras, sapte sunt principali. Acestia sunt localizati pe canalulul central, şuşumna nadi, dispus de-alungul coloanei vertebrale.
Cuvantul sanscrit chakras inseamna "roata". Aceasta denumire nu le-a fost atribuita intamplator, deaorece aceste zone de captare sunt asemenea unor palnii dispuse cu deschizatura mare inspre afara si care se rotesc permanent datorita fluxului energetic.
1. Muladhara chakra este primul centru, situal la baza coloanei vertebrale, intre anus si organele genitale. El este reprezentat ca un lotus cu 4 petale si este in rezonanta cu energia pamantului. Este sediul vitalitatii, al echilibrului, al stabilitatii si fermitatii. Cand nu exista un echilibru la nivelul lui, ne simtim obositi si fara vlaga.
Aici este locul unei cantitati mari de energie, denumita Kundalini, care prin tehnicile de yoga este ridicata la nivelul centrilor superiori si transformata in forme din ce in ce mai elevate de energie.
2. Swadisthana chakra sau centrul sexual, situat la doua degete deasupra organelor genitale.
Acesta este reprezentat ca un lotus cu 6 petale, si corespunde elementului apa.
Swa inseamna forta vitala, iar adhistana inseamna locuita. El mai este denumit si centrul secret al energiei creatoare. Este legat de instincte, senzualitate, de gust si de principiul placerii.
3. Manipura chakra - situat in zona ombilicului.
Guverneaza energia focului, si corespunde in planul fizic cu digestia si arderile metabolice. Este sediul vointei si al stapanirii de sine, precum si al individualitatii si al armoniei. In planul social, corespunde relatiilor pe verticala.
4. Anahata chakra - este centrul afectiv si este situat in dreptul pieptului.
Corespunde energiei aerului si este sediul iubirii, al compasiunii, si al simtului estetic.
5. Vishudha chakra - situat in zona gatului, in partea din fata.
Este guvernat de energia spatiului si e reprezentat prin lotusul cu saisprezece petale.
Este sediul intuitiei, al activitatii sunetului, si a sistemului auditiv. In planul social, corespunde comunicarii, creativitatii, artei. In traducere, vishuda inseamna pur, perfect.
6. Ajna chakra - situat in mijlocul fruntii, mai este denumit si cel de-al treilea ochi.
Acest centru corespunde constiintei mentale si spirituale si prin intermediul lor se pot coordona centrii inferiori. El guverneaza planul intelectual si inteligenta creatoare.
Aici este sediul clarviziunii, al telepatiei, al perceptiilor extrasenzoriale, al intuitiei superioare si al anticipatiei.
Lotusul prin care e reprezentat are doua petale.
7. Sahasrara chakra -este situat deasupra crestetului capului si se mai numeste si centrul coroana
La nivelul lui se gaseste forma cea mai elevata de energie. El este sediul constiitei pure, al sinelui, al cunoasterii supermentale. Guverneaza activitatea creierului si este simbolizat prin lotusul cu 1000 de petale.
Acesti centrii de forta actioneaza ca niste aparate de emisie-receptie, prin care omul transmite si capteaza energie in si din univers. Acest proces este analog celui care sta la baza functionarii radioului.
Dupa cum s-a vazut si din descriere, chakrele corespund in plan fizic cu organele localizate in aceeasi zona, precum si cu anumite aspecte psihologice, talente, capacitati mentale. Si toate acestea au o corespondenta si in viata concreta.
Aceasta corespondenta ne permite ca prin tehnicile yoga sa imbunatatim constient anumite aspecte ale vietii noastre, folosind tehnici specifice pentru fiecare centru.
by Corina Radu
COMENTARII (1)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Yoga
Privind omul ca un intreg
Vipassana presupune eliberarea de gânduri și de suferință prin detașare
Siddharta, elefantul cu şase fildeşi...Mitologia buddhistă este fascinantă
O abordare holistica asupra maternitatii
"a fi la locul potrivit in momentul potrivit"
Urmeaza-ti Pasiunea pentru Yoga
HOW TO
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Confortul si siguranta picioarelor tale
Afla ce ti se potriveste
Tipuri de pantofi de ciclism
HOW TO
Una dintre cele mai simple si la indemana meditatii
Exercitiu de incalzire inaintea programului de posturi corporale - Hatha Yoga
Cele opt stagii in yoga, in conformitate cu Yoga Sutras ale inteleptului Patanjali
Traditia si invatatura yoga a fost intotdeauna transmisa individual, de la maestru la discipol
Prin practica Vipassana are loc un proces de purificare mentală și spirituală prin observare interioară
Un om are mai mult decât un simplu corp fizic, cu o simplă undă de energie



