Noi, creştinii, îl avem pe Isus. Ei, musulmanii, îl au pe Mohamed. Iar buddhiştii îl au pe acel grăsun vesel, cu burtică, Buddha.

Dar care este până la urmă originea apariţiei acestui straniu profet? Este buddhismul o religie ca oricare alta sau trece de doctrina care se impune în cele obişnuite şi predică ceva diferit?

Am ales acest subiect pentru secţiunea "yoga" pentru că orice yoghin aspirant nu poate să îşi înceapă practica fără să ştie marea poveste a vieţii unui profet care a schimbat lumea asiatică şi a câştigat adepţi pretutindeni.

Buddha, ca om, s-a născut în anul 556 î.e.n. într-un sătuc nepalez. Aparţinea unui trib numit Sakya, al cărui suveran era tatăl său. Nu există menţiuni concrete care să menţioneze dacă Buddha era arian sau de rasă galbenă. Buddha are o viaţă longevivă, murind la optzeci şi ceva de ani ca urmare a unei boli sau a unei otrăviri. Însă legenda este mult mai spectaculoasă.

Mama lui Buddha este Mayadevi, o fecioară extrem de frumoasă. După nişte semne premergătoare, este dusă de zei în Himalaya, într-un palat de aur. Acolo, vede un elefant cu şase fildeşi. După ce îi oferă fecioarei un lotus, animalul fantastic o pătrunde cu unul dintre fildeşi deasupra coapsei drepte. Ca urmare, după nouă luni, sub un smochin, Mayadevi îl naşte pe Buddha.

El îşi proclamă ultima încarnare, spunând că va elibera orice fiinţă de suferinţa pământească. Apoi, redevine la fel ca ceilalţi copii, primind numele de Siddharta.

Vi se pare spectaculos? Este plin de elemente care se regăsesc in yoga, cum ar fi lotusul (de aici se trage poziţia lotus). Este interesant cum tatăl lui Siddharta îi crează o viaţă lipsită de elementele morţii: fără flori ofilite, fără dansatoare obosite, fără nimic ce ţine de efemeritatea vieţii. Plăceri peste plăceri, o soţie minunată, frumoasa Gopa...Siddharta nu concepea noţiunea de moarte, până vede un om moribund. Îi dă de gândit Siddharta părăseşte palatele şi descoperă viaţa aşa cum e, sordidă, efemeră. Punctul decisiv, pentru că alege să înţeleagă toate acestea şi să renunţe la plăceri şi bogăţii şi să ducă o viaţă de pustnic.

Mi-ar lua pagini întregi să vă împărtăşesc viaţa lui Buddha. Cert e că el ajunge să cunoască Cele Patru Nobile Adevăruri, Cele Doisprezece Înlănţuiri, toate acestea fiind principii yoghine. Buddha se dedică unei vieţi simple, în care meditează, înţelege fiinţele naturii, şi caută acel ceva care să despartă lumea de suferinţă.

Concluzia? Vacuitatea vieţii este despărţirea de suferinţă. Mai concret, viaţa este efemeră, ce este după contează. Eul? - doar o iluzie. Ca yoghin, trebuie să ai simţurile ascuţite, să te înţelegi, şi să te desprinzi de eu. Credeţi că acea stare de Nirvana se atinge uşor? Buddha o atinge doar în momentul morţii. Însă el are capacitatea de a îşi revedea vieţile anterioare, care sunt mici pilde foarte populare în Asia.

Cert este ca buddhismul este o religie foarte interesantă. Yoga? Yoga buddhistă se bazează pe Învăţăturile acestui profet, şi orice aspirant la o stare de echilibru ar trebui să se gândească puţin la noţiunea de viaţă aşa cum o ştim noi. Efemeritatea ei este subliniată în noţiunea de yoga, iar plăcerile nu sunt tocmai scopuri nobile, ci mai mult necesităţi fizice.

Vă voi lăsa să meditaţi puţin. În yoga, totul se ia pas cu pas. Întâi, trebuie să aveţi dispoziţia necesară. Şi atunci când o veţi avea, luaţi o carte despre mitologia buddhistă şi vedeţi şi o altă perspectivă a credinţei, diferită de doctrina pe care o ştim noi.

Ana Moca-Grama - www.Pasiunea.Eu